Iașul pregătește un plan județean pentru gestionarea câinilor fără stăpân, cu sterilizare gratuită, microcipare și un buget propus de 2 milioane de lei.

Problema câinilor fără stăpân din județul Iași intră într-o nouă etapă de abordare, după ce autoritățile județene au convenit asupra unui plan integrat care pune accent pe prevenție, sterilizare, microcipare și responsabilizarea proprietarilor de animale. Consiliul Județean Iași propune alocarea a 2 milioane de lei pentru un program gratuit de sterilizare, iar Instituția Prefectului va coordona implementarea măsurilor la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.
Întâlnirea de lucru a reunit președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, prefectul Constantin Dolachi-Pelin, primarii din județ, reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Colegiului Medicilor Veterinari, Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Iași, Asociației Comunelor din România – Filiala Iași, ADI Zona Metropolitană Iași și organizații neguvernamentale implicate în protecția animalelor.
Plan județean pentru gestionarea câinilor fără stăpân Iași
Documentul prezentat în cadrul întâlnirii propune trecerea de la intervențiile punctuale la un mecanism coordonat la nivelul întregului județ, construit pe colaborarea dintre autoritățile locale, instituțiile statului și organizațiile din domeniu.
Potrivit planului, populația de câini fără stăpân este alimentată în principal de abandonul animalelor și reproducerea necontrolată a câinilor cu proprietar, în special a celor care nu sunt identificați, microcipați și sterilizați conform obligațiilor legale. Documentul arată că simpla capturare și adăpostire a animalelor produce efecte limitate și generează costuri publice recurente, fără să reducă fenomenul pe termen lung.
Program de sterilizare gratuită finanțat de Consiliul Județean
Principala măsură propusă este alocarea a 2 milioane de lei din bugetul Consiliului Județean Iași pentru sterilizarea gratuită a câinilor.
Programul va viza atât câinii cu stăpân, cât și cei fără stăpân și va fi implementat în toate localitățile județului, după realizarea unui recensământ al populației canine.

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, consideră că succesul programului depinde atât de implicarea autorităților, cât și de responsabilitatea proprietarilor de animale.
„Principala noastră preocupare este siguranța ieșenilor, dar în același timp nu își dorește nimeni ca animalele să sufere sau să fie sacrificate. De aceea este important să lucrăm împreună pentru a găsi soluțiile care funcționează. Am propus alocarea a 2 milioane de lei pentru sterilizarea gratuită a câinilor, atât cu stăpân, cât și fără stăpân, deoarece doar astfel putem reduce reproducerea necontrolată și abandonul”, a declarat Costel Alexe.
Acesta a făcut apel către primării, instituții, ONG-uri și cetățeni să participe activ la implementarea măsurilor.
Cum va fi implementat planul
Planul județean este structurat în trei etape succesive, care vor fi aplicate gradual în toate cele 97 de unități administrativ-teritoriale din județ.
Prima etapă prevede:
- recensământul populației canine;
- identificarea și microciparea animalelor;
- campanii de informare privind obligațiile proprietarilor.
În etapa a doua vor fi realizate:
- microciparea și înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS);
- sterilizarea sistematică a animalelor care intră sub incidența legislației.
Ultima etapă va include verificări în teren și aplicarea măsurilor prevăzute de lege pentru proprietarii care nu respectă obligațiile privind identificarea și sterilizarea câinilor.
Prefectul: „Avem nevoie de soluții, nu de discuții fără rezultat”

Prefectul județului Iași, Constantin Dolachi-Pelin, a subliniat că problema trebuie abordată simultan din perspectiva siguranței publice și a protecției animalelor.
„Problema câinilor fără stăpân nu mai poate fi amânată. Avem nevoie de soluții, nu de discuții fără rezultat. Este momentul să trecem de la intervenții punctuale la un plan județean coerent, bazat pe prevenție și colaborare între toate instituțiile implicate”, a declarat prefectul Constantin Dolachi.
Acesta a precizat că planul urmărește recensământul populației canine, identificarea și microciparea câinilor, sterilizarea sistematică și verificarea respectării obligațiilor legale de către deținătorii de animale.
„Instituția Prefectului va continua să coordoneze dialogul dintre toate instituțiile implicate și să urmărească implementarea măsurilor asumate. Numai prin colaborare, consecvență și implicare putem construi comunități mai sigure pentru oameni și mai responsabile față de animale”, a adăugat Constantin Dolachi-Pelin.
Clinici veterinare mobile și un centru regional pentru animale
Planul județean include și dezvoltarea infrastructurii necesare gestionării fenomenului.
Documentul prevede corelarea măsurilor cu proiectul Zonei Metropolitane Iași privind înființarea unui centru de îngrijire și asistență pentru animale, care va oferi servicii de adăpostire, tratament, recuperare și promovare a adopției.
Totodată, pe termen mediu este propusă operaționalizarea a trei clinici veterinare mobile, care vor desfășura campanii de sterilizare, microcipare și identificare în teren, pentru a facilita accesul la servicii veterinare în toate localitățile județului.
Obiectivul: reducerea abandonului și a numărului de câini ajunși pe domeniul public
Autorii planului estimează că atingerea unui grad ridicat de sterilizare și identificare încă din primul an de implementare poate reduce semnificativ reproducerea necontrolată, abandonul și numărul câinilor care ajung pe domeniul public. În paralel, măsurile urmăresc diminuarea costurilor suportate de administrațiile locale și creșterea respectării obligațiilor legale de către proprietarii de animale.
Dacă propunerea de finanțare va fi aprobată, județul Iași ar putea deveni unul dintre primele județe din România care implementează un plan coordonat la nivel județean, bazat pe prevenție, colaborare instituțională și intervenții sistematice pentru gestionarea populației canine.


