Un viitor mai verde pentru educație

0

Consiliul Județean Iași, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Achiziția de microbuze electrice pentru elevi în județul Iași”, cu fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de 35.902.044,27 lei.

„Ne bucurăm că prin acest proiect derulat de Consiliul Județean Iași putem asigura un transport sigur și modern elevilor din mediul rural, precum și participarea acestora la un proces educațional de calitate și incluziv. Totodată, implementarea acestui obiectiv de investiții este un pas important spre tranziția „verde” și spre un viitor sustenabil, așa cum ne-am propus pentru județul nostru, pentru un „Iași mai verde”. Cu fonduri europene impresionante pentru educația ieșeană în ultimii 30 de ani, implementăm măsuri rapide și proiecte pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon școlar, cu preponderență pentru elevii aflați în ariile geografice dezavantajate economic sau social.” a precizat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

Microbuzele electrice vor ajunge la școlarii din comunele Alexandru Ioan Cuza, Andrieșeni, Ciortești, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Dagâța, Dobrovăț, Erbiceni, Gorban, Gropnița, Lespezi, Lungani, Miroslava, Ruginoasa, Schitu Duca, Sinești, Sirețel, Stolniceni Prăjescu, Țibana, Țibănești, Todirești, Victorie, Vlădeni și Voinești.

Exit mobile version