Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră pentru administrația județeană, iar în acest moment se așteaptă deschiderea liniei de finanțare pentru depunerea proiectului și obținerea fondurilor europene, astfel încât să se treacă la etapa de execuție.
Sunt 73 km de drum județean care trec prin 10 comune: Popricani, Rediu, Lețcani, Voinești, Horlești, Mogoșești, Ciurea, Bârnova, Tomești, Holboca și care imediat ce vor fi modernizate vor reuși să descongestioneze traficul din municipiul Iași.
„Vom primi finanțarea prin Programul Regional Nord Est 2021-2027 pentru a moderniza cei aproape 73 de km de drum județean, iar lucrările vor include și reabilitarea a 8 poduri existente și construirea de 3 poduri noi, precum și consolidare versant, amenajare șanțuri, rigole, podețe, 50 stații de autobuz, parcări, trotuare și piste de biciclete.
Investim cu prioritate în infrastructura rutieră pentru a crește accesibilitatea și a continua să dezvoltăm județul Iași!” a declarat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Traseul viitoarei centuri se suprapune pe mai multe sectoare de drumuri județene și comunale:
• DJ 248B Vânători – Lețcani, în lungime de 15,97 km;
• DC 26B Lețcani – Voinești, în lungime de 16,52 km;
• DJ 248A Voinești, în lungime de 2,26 km;
• DJ 248F Voinești – Mânjești – Budești, în lungime de 6,063 km;
• DJ 248C Budești – Ciurea, în lungime de 10,571 km;
• DJ 248D Ciurea – Holboca, în lungime de 17,709 km;
• DJ 247A Bârnova, în lungime de 1,995 km
• DJ 248D, Bârnova, în lungime de 1,670 km
“Reiterez ceea ce, prin fapte, am susținut în toți acești ani de când reprezint ieșenii. Județul nostru trebuie să aibă infrastructura modernă pe care o merită. Accesăm toate sursele de finanțare posibile pentru a construi drumuri bune în județul Iași”, a transmis președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
