Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMPTI) pregătește licitația ce vizează întocmirea studiului de fezabilitate pentru Trenul Metropolitan.
Protocolul de asociere în vederea realizării obiectivului de investiții “Tren Metropolitan” a fost semnat pe 27.10.2021 între U.A.T. Județul Iași prin Consiliul Județean Iași, U.A.T. Municipiul Iași prin Consiliul Local Iași, Asociația Metropolitană de Transport Public Iași, UAT Comuna Lețcani, UAT Comuna Holboca, UAT Comuna Miroslava, UAT Comuna Ciurea, UAT Comuna Tomești și Compania Națională de Căi Ferate “CFR“ SA .
La începutul lunii iunie 2024, proiectul Trenului Metropolitan a fost aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii. Proiectul presupune investiții în infrastructura de cale ferată destinată transportului feroviar urban şi metropolitan în Zona Metropolitană Iaşi, prin accesarea de finanţări nerambursabile disponibile în cadrul Programului Transport 2021 — 2027.
Traseul Trenului Metropolitan va avea în total 60,55 kilometri, prin Municipiul Iași și comunele partenere.
Într-o primă etapă trenul metropolitan va fi introdus pe rețeaua existentă, pe traseele Podu Iloaiei – Iași – Ungheni și, respectiv, Iași – Ciurea. Construirea de linii noi presupune extinderea căii ferate pe ruta Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu și implementarea celui de-al treilea traseu metropolitan pe traseul Podu Iloaei – Iași – Holboca – Aeroportul Internațional Iași – Aroneanu.
Ținând cont de dezvoltarea demografică și economică a diferitelor zone acoperite, AMTPI a conceput, pe baza studiului oferit de consultanți, trei linii de transport: Linia 1: Podu Iloaiei – Ungheni (43,93 kilometri), Linia 2: Podu Iloaiei – Aroneanu (43,77 kilometri) și Linia 3: Nicolina – Picioru Lupului (10,80 kilometri).
Următoarele etape constau în achiziția de material rulant, estimarea fiind de 10 trenuri ușoare pentru cele trei rute, și de delegarea serviciului de transport metropolitan pe linie ferată.
Proiectul presupune modernizarea sau construirea a circa 30 de stații, amenajarea a circa 50 de treceri de cale ferată, dar și construirea a două pasaje auto și pietonale supraterane noi, anume Pasajul Dacia – Canta (în dreptul Depoului Dacia) și Pasajul șoseaua Iași – Tomești.
